Kinetoterapie cu Florenta – concept HEALTH A.T.L.A.S.

Kinetoterapie de grup – HEALTH A.T.L.A.S. :
“A”-articulații
„T”-tendoane
„L”-ligamente
„A”-armonie
„S”-sinergie

Frumusețea, partea placuta şi interesanta a conceptului,este ca orice afecțiune poate fi abordata cu încrederea ca recuperarea este sigura datorită inteligenței corpului în a contribui la propria refacere daca este ghidat corect şi constient din interior mental si din exterior cu ajutor specializat.

Va propunem un alt mod de abordare al Kinetoterapiei la nivel psihologic. Un proiect ce priveşte şi satisface dorința de menținere şi recuperare funcțională musculară şi articulară, într-un mediu unde nu mai este nevoie de halate medicale.

Florenta: „In anul 2004, la 30 de ani, am suferit o interventie chirurgicala la coloana in zona lombara (ruptura de disc), care m-a obligat sa stau la pat timp de 6 luni, eu fiind o persoana foarte activa, schimbandu-mi astfel perceptia despre viata. Recuperarea medicala a fost foarte grea, aveam mersul anevoios, muschii se atrofiau rapid, iar moralul …la pamant. ”

Au urmat apoi multiple diplome ca si instructor in domeniul fitness, multi ani de predat in acest domeniu si absolvirea ca si Asistent Medical Balneofiziokinetoterapie si Recuperare Medicala.

Atestarea şi experiența personală din domeniul fitness / kinetoterapie, îmi confirmă că acest proiect aduce beneficii în menținerea sănătății pentru categoria celor care îşi doresc să facă sport în ciuda unor afecțiuni ale sistemului osteoarticular preexistente.”

 

Tariful unei sedinte de grup este de 40 lei/persoana (maxim 5 participante/ora).

Poti achita sedinta cu cardul dand click aici.

Aceste sedinte nu se scad din abonamentele curente de pilates sau yoga. Vezi tarifele si abonamentele celorlalte clase.

 

Locurile fiind limitate recomandam sa iti faci programarea din timp.

Acces doar pe baza de programare online dand click aici.

Locatia studio-ului: Strada Ecaterina Varga nr 20, parter, interfon 102 ( Piata Ovidiu, langa hotel Ibis)
Harta pt o mai buna orientare: g.page/vitalitypilatestudio?share

 

Exercitii de kinetoterapie gasesti si in clasele de Pilates POSTURAL pt adulti cat si Postural pentru copii.

Mai multe detalii despre studio gasiti accesand:
www.vitalitystudio.ro

 

Pentru mai multe detalii nu ezita sa ne contactezi.

Te asteptam cu drag :)