Practica YOGA

Practica YOGA a dobândit un impuls puternic în ultimii 20 de ani şi nu este de mirare: beneficiile aduse sănătății sunt enorme. Creşterea flexibilităţii, a puterii, a rezistenţei şi anduranţei sunt doar câteva calităţi de care se bucură practicanţii perseverenţi. Menţinerea unei practici consistente şi constante conduce și la rezultate mult dincolo de cele din planul fizic.

Beneficii rezultate din practica YOGA

Vă prezentăm în continuare 14 beneficii emoţionale surprinzătoare pe care le aduce practica YOGA perseverentă:

1. Scăderea şi controlul anxietăţii. Practica YOGA include exerciţii de respirație care ajută la reducerea şi controlul stărilor de anxietate, după cum a fost dovedit științific.

2. Sporirea atenţiei. Atenţia crescută necesară pentru focalizare în timpul ASANA-elor şi exerciţiilor respiratorii îi ajută pe practicanţii YOGA să dobândească atenţie sporită şi o mult mai bună putere de concentrare.

3. Dobândirea şi/sau amplificarea stării de calm lăuntric. YOGA necesită o focalizare precisă în timpul exerciţiilor posturale şi de respiraţie, ceea ce îl ajută pe practicant să rămână calm. Tehnicile de meditaţie utilizate de multe ori în timpul practicii zilnice ajută, de asemenea, la amplificarea stării de calm lăuntric.

4. Creşterea capacităţii de concentrare. Cercetări ştiinţifice au arătat că practicanţii dezvoltă abilităţi de concentrare mult mai bune, care apar deja în primele opt săptămâni de la începutul practicii.

5. Vindecarea depresiei. YOGA ajută la vindecarea depresiei în multe moduri, de la facilitarea conștientizării traumelor datorită efectelor profunde ale unor ASANA-e, până la trezirea unei capacități de înțelegere din ce în ce mai cuprinzătoare care ajută la diminuarea modului negativ şi obsesiv de a gândi despre propria persoană şi a altor gânduri subversive care nu sunt de niciun ajutor.

6. Eliminarea ostilităţii şi mâniei. YOGA este recomandată de medici în întreaga lume pentru atenuarea ostilității şi a mâniei. Se consideră că o creştere a capacităţii de înţelegere şi o conştientizare pozitivă a propriilor calităţi, care apar prin practica regulată YOGA, ajută la eliminarea ostilităţii şi mâniei.

7. Îmbunătățirea memoriei. Practica YOGA creşte în mod armonios fluxul sanguin, ceea ce îmbunătăţeşte memoria.

8. Dezvoltarea conexiunii minte-trup. Practica YOGA ajută la dezvoltarea acestei legături, pe care foarte puţine alte exerciţii o pot facilita. Yoghinii care realizează o practică regulată se bucură de beneficiile acestei conexiuni cu calm, seninătate, pace interioară şi o expansiune a conştiinţei mult amplificate.

9. Îmbunătăţirea şi stabilizarea stării de spirit. Dezvoltarea unui trup sănătos, îmbunătăţirea legăturii minte-trup şi o mai bună conştienţă de sine contribuie la îmbunătăţirea şi stabilizarea stării de spirit a practicanţilor perseverenţi.

10. O viziune pozitivă. O practică YOGA regulată și consistentă ajută la echilibrarea multor hormoni şi a multor procese fizice și psihice, aceasta ajutând practicanţii să își transforme viziunea asupra vieţii într-una pozitivă și profund benefică.

11. Acceptarea de sine. Prin focalizarea asupra universului lăuntric (și nu asupra exteriorului) şi urmărind progresul, nu perfecţiunea, practicanţii perseverenţi sunt mult mai capabili să se bucure de propria fiinţă, datorită autoacceptării.

12. Autocontrol. Practica YOGA subliniază importanţa controlului în menţinerea posturilor corporale, ASANA-e, într-un mod armonios şi fluid. Această focalizare asupra controlului de sine este foarte uşor realizată de către un practicant YOGA, în viaţa sa de zi cu zi. Un studiu recent a demonstrat importanţa practicii YOGA în dobândirea unui control efectiv şi armonios asupra propriei persoane.

13. Abilităţi sociale. Cum poate o practică ce implică o adâncă introspecţie să ajute la dezvoltarea abilităţilor sociale? Învăţăturile YOGA asupra interconectivităţii vieţii ajută practicanţii să aprofundeze conexiunile cu toate formele de viaţă, în special cu persoanele foarte apropiate de ei, cum ar fi prieteni, familie şi colegi. Aceasta poate fi în mod special de ajutor în lucrul cu grupuri de fiinţe cu dizabilităţi de dezvoltare, cum este autismul.

14. Reducerea stresului. YOGA necesită o focalizare intensă asupra practicii, astfel că practicanţii sunt obişnuiţi să se concentreze asupra momentului prezent, fără să permită altor probleme exterioare sau aspecte pe care nu le pot rezolva imediat să îi supere. Aceasta ajută la reducerea substanţială a stresului, având apoi miriade de efecte pozitive în viața cotidiană